Castelul din Gilău

Strada Republicii nr. 112, Gilău, Județul Cluj

Castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău se află la aproximativ 20 km de Cluj-Napoca, înconjurat de un parc natural de circa 11 hectare. Cetatea inițială a fost construită după 1439, în stil gotic, din ordinul episcopului Gheorghe Lépeş. Episcopul Ladislau Geréb este cel care o va transforma într-un castel în stil renascentist. Un alt episcop, Statileo János, unul dintre ultimii episcopi catolici din Transilvania medievală, este cel care a dat forma cu plan regulat și patru turnuri de colț, elemente vizibile și în ziua de azi. În anii 1599 și 1601 s-a aflat în posesia lui Mihai Viteazul.
În timpul domniei lui Rákóczi György (1630-1648), castelul a fost transformat substanțial, prin demolarea unor corpuri vechi de clădire și modificarea sa într-un palat mai confortabil. Găurile pentru puști au fost transformate în ferestre, iar lângă zidurile cetății au fost construite camere boltite, spațioase, etajate. Ultima transformare a castelului a avut loc la începutul sec. al XIX-lea, însă unele dintre acele modificări au fost distruse de incendiul din 1861. După reclădirea sa, în perioada comunistă, clădirea palatului a fost naționalizată. În prezent, Castelul Rákóczi-Bánffy se află în renovare și este închis publicului.