Conacul Bellu a fost construit în stil arhitectonic vechi românesc și datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. Amestecul de rafinament şi desăvârşită frumuseţe îl recomandă ca fiind cel mai frumos conac de secol XIX din Ţara Românească. „Casa mică”, așa cum a fost numită, era locuința familiei baronului Alexandru Bellu și făcea parte dintr-un complex arhitectonic de clădiri care au înfruntat cele două războaie mondiale şi cutremurele din 1940, 1977, 1984 şi 1990. Baronul Alexandru Bellu (1850-1921) a fost un celebru colecționar de artă, recunoscut în epocă ca un reputat artist-fotograf, numismat, om de aleasă cultură. În 1926, familia Bellu a donat Academiei Române întreg complexul de clădiri aflat la Urlaţi. În 1953 complexul a intrat în patrimoniul muzeal, iar din 1954 a funcţionat ca muzeu regional. Din 1990 este în componenţa Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Muzeul adăposteşte un patrimoniu mixt de artă plastică şi decorativă, etnografie, chenare de uşi şi ferestre sculptate în piatră din veacurile al XVII-lea, al XVIII-lea, cărţi rare în ediţii de lux, picturi din secolul al XIX-lea, faianţă, mobilier stil din diverse epoci, artă orientală şi extrem-orientală, icoane şi arme din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Mobilierul a aparţinut aproape în totalitate familiei Bellu. Tot din colecţia Bellu sunt icoanele, candelabrele, sfeşnicele, stampele japoneze şi vasele orientale, precum şi valoroase litografii realizate de Carol Papp de Szathmary la jumătatea secolului al XIX-lea. În anii 1994, 1995 şi 1997 s-au efectuat mai multe intervenţii de restaurare a conacului; demersurile de salvare a conacului au continuat şi în martie 2004, când clădirea a intrat într-un amplu şi complex proces de restaurare capitală.