Muzeul civilizației populare tradiționale „ASTRA”

Strada Pădurea Dumbrava nr. 16, Sibiu

O simplă plimbare prin cele 96 de hectare ale Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA le descoperă vizitatorilor o imagine a vieţii rurale de pe întreg cuprinsul ţării noastre, manifestată material în peste 400 de case, anexe gospodăreşti şi instalaţii tehnice. Mai mult decât atât, imaginea este completată şi însufleţită de atelierele meşteşugăreşti, animaţiile muzeale, târgurile şi festivalurile de muzică şi dansuri tradiţionale organizate aici, prin care creaţia populară îşi păstrează autenticitatea, primind în acelaşi timp sensuri actuale pentru se încadra ritmului vieţii noastre de astăzi. Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „ASTRA” din Sibiu, cea mai vastă structură etno-muzeală din România și unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din lume, este situat în jurul unui lac de 96 hectare, în rezervația naturală Dumbrava Sibiului. Conceput sub egida Asociaţiunii Transilvane pentru Literatură Romană și Cultura Poporului Român (instituție înființată în 1861), Muzeul „ASTRA” (numit atunci Muzeul Asociațiunii) a vernisat prima expoziție în 19 august 1905. Acest muzeu s-a născut din dorința românilor ardeleni de a-și face cunoscută identitatea etnică și culturală în peisajul etnic al Imperiului Austro-Ungar, dar și în contextul emancipării culturale a popoarelor din centrul și sud-estul Europei.
Are în componența sa patru muzee deținătoare ale unui patrimoniu extrem de divers: Muzeul Civilizației Transilvane „ASTRA”, care dispune de colecții de textile, broderie, ceramică, lemn, icoane şi obiecte de cult, fotografie şi clişee pe sticlă; Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” – o imagine a vieţii rurale de pe întreg cuprinsul ţării noastre, manifestată material în peste 400 de case, anexe gospodăreşti şi instalaţii tehnice; Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus”, ilustrativ pentru cultura, civilizația și tradițiile sașilor din Transilvania și Muzeul de Etnografie universală „Franz Binder” – singurul muzeu din România profilat pe valorificarea patrimoniului extraeuropean. Un obiectiv turistic excepțional din țara noastră, Muzeul „ASTRA” a câștigat în 2019 marele premiu „European Museum Academy” (EMA).
SoNoRo Conac, a IX-a ediție, 2021

Concert la Muzeul „ASTRA”