Palatul Comunal din Buzău

Piața Daciei Nr.1, Buzău

Clădire emblematică a oraşului Buzău, Palatul Comunal a fost construit între anii 1899 şi 1903, fiind cea mai impunătoare construcţie comunală din Regat, supremaţie care a durat până în 1918. Nicolae Iorga afirma, în 1902, cu prilejul unei vizite la Buzău, că va fi, neîndoielnic, cea mai frumoasă primărie din ţară şi o podoabă de mare preţ pentru Buzău. Palatul este simbolul arhitectonic al Buzăului de peste un secol, fiind ridicat în timpul mandatului de primar al liberalului Nicu I. Constantinescu, edilul pe vremea căruia Buzăul a cunoscut cea mai importantă etapă a dezvoltării sale. Palatul Comunal are parter, etaj şi turn cu ceas, iar la ridicarea zidurilor groase s-a folosit piatră de Ciuta şi din carierele din Dobrogea şi Câmpulung. Proiectul a fost realizat de arhitectul Alexandru Săvulescu, unul dintre întemeietorii Şcolii de Arhitectură din Bucureşti. Palatul este cea mai flamboaiantă creaţie a lui Săvulescu, într-un stil foarte particular care combină elemente neoromâneşti, în parte redate într-o matrice Art Nouveau, cu motive arhitecturale locale inspirate din cele care se găsesc la casele de negustori sau boieri buzoieni, precum şi forme decorative ce fac trimitere la viţa-de-vie, simbolizând o importantă componentă a economiei zonei. Impozanta construcţie a fost inaugurată în toamna anului 1903, iar recepţia s-a făcut la 16 decembrie 1903, în prezenţa unor personalităţi ale vremii, precum Regele Carol I, prinţul Ferdinand, Armand Călinescu, Tache Ionescu, Nicolae Iorga, Alexandru Marghiloman şi alţii.
Palatul comunal a fost bombardat la 8 august 1944 de avioane britanice, iar în noaptea de 27 spre 28 august a fost incendiat. Pentru a fi ferite de bombardamente, mai multe tablouri care ornau pereţii sălilor din Palat, lucrări semnate de Alexandru Moscu, Petre Bulgăraş sau Ignat Bednarik, au fost transferate la primăria comunei învecinate, Simileasca, de unde doar puţine din ele au mai fost recuperate după război. Demn de menţionat este că măreţia Palatului Comunal din Buzău le-a atras atenţia militarilor germani care se retrăgeau din Moldova din calea sovieticilor. Clădirea apare într-un documentar filmat în 1944 de operatori ai armatei germane.